Recent am intrat si eu in randul parintilor cu scolari. Anul trecut Stefan a inceput clasa 0. Am ales o scoala care sa fie aproape de casa, bineinteles, si care intamplator este si una dintre scolile de top din Bucuresti. Desi mai aveam pe lista o alta scoala din zona, am decis sa il dam aici, deoarece foarte multi dintre colegii lui de gradinita urmau sa mearga tot aici. Ne-am gandit ca este un baietel inteligent, dar care se plicitseste repede si fiind scoala de top il va tine activ.
Ceea ce nu am stiut este ca aceasta scoala vine la pachet cu pretentii absurde. Primul an, clasa pregatitoare a fost o recapitulare a cunostintelor dobandite la gradinita, si cu pretentia ca cei mici sa stie sa citeasca PERFECT. Culmea, eu stiam ca pentru asta merg la scoala, sa invete! Dar, se pare ca m-am inselat. Stefan stia sa citeasca insa citea foarte lent si nu intelegea ceea ce citeste. Dupa cateva mesaje insistente de la doamna invatatoare, am zis ok, hai sa ne apucam de treaba. Asa incat, am inceput sa citim zilnic cate o pagina din carticelele lui cu povesti. Dupa cateva zile am constat cu stupoare ca la scoala nu li s-au predat grupurile de sunete: ce, ci, che, chi etc, si in urma adresarii acestei intrebari doamnei invatatoare am primit un raspuns foarte dezinvolt cum ca: „Nu, nu le-au invatat inca, insa cu putin ajutor sunt convinsa ca se vor descurca!”. Ok, hai sa intelegem ca a fost pandemie, ca au fost jumatate de an online, ca a fost greu atat pentru copii, cat si pentru profesori si parintii trebuie sa se implice si sa ofere suport. Astfel, pana la sfarsitul vacantei Stefan putea sa citeasca cursiv si sa inteleaga ceea ce a citit.
Clasa pregatitoare s-a terminat cu succes, depasind micile obstacole si am ajuns in clasa intai. Aici incepem alta distractie. Copiii vor invata sa scrie cu stiloul si vor avea teme pentru acasa. Bun, ok, mi se pare normal pana aici. Ce nu mi se pare mie normal, este ca, din nou, nimeni nu le-a aratat copiilor cum sa tine corect stiloul in mana, asa incat sa nu zgarie foaia cu penita si sa le fie greu sa scrie. Din nou, am zis sa depasim acest moment, sa intelegem ca pandemie impune limite, si i-am aratat eu, printre mail-uri, telefoane si contracte cum se face acest lucru. Copilul a fost uimit cat de usor poate sa scrie atunci cand tine stiloul corect in mana. Moment in care eu am fost socata si m-am intrebat, de ce mai merge la scoala!
Dupa prima saptamana de scoala, acomodare si recapitulare au inceput sa soseasca si temele. Teme, peste teme, peste teme….De ce? Pentru ca scoala are foarte multi copii inscrisi, s-au facut mai multe clase, ca sa ii poata primi pe toti si astfel orele s-au micsorat de la 50 minute la 35. 35 de minute????? Ce ar putea preda un profesor, oricat de bun ar fi, si cat ar putea retine copiii, indiferent cat de atenti ar fi, in 35 de minute? Asta se traduce bineinteles in mai multe teme pentru acasa, sa poata sa fie la zi cu programa scolara obligatorie, sa treaca prin toata materia. Bineinteles ca au inceput discutiile intre parinti, plangerile si nemultumirile si am decis ca cel mai bine ar fi sa avem o sedinta cu doamna invatatoare pentru a ajunge la un numitor comun. Insa, la sedinta, nici un parinte nu a mai fost nemultumit de timpul petrecut de copiii lor facand teme (minim 2 ore pe zi, dupa scoala), ci ne-am asumat faptul ca am ales o scoala de top, cu pretentii. Imi pare rau, dar o scoala de top inseamna profesori si invatatori bine pregatiti, care stiu cum sa se apropie de copii, care stiu sa predea materia intr-un mod atractiv, asa incat copiii sa retina cat mai multe din clasa. O scoala de top inseamna ca isi asuma pregatirea copiilor la cel mai inalt nivel, nu ca accepta un numar de copii cu mult peste capacitatea lor de spatiu si scurteaza din timpul de invatare. In momentul de fata, eu consider ca aceasta scoala este de top deoarece copiii sunt foarte inteligenti iar parintii ii sustin acasa cu after-school, meditatii sau propriul ajutor la teme si disciplina de fier. Ori mie nu mi se pare normal!
Nu mi se pare normal ca un copil de 7 ani sa fie stresat ca nu are timp sa isi termine temele pentru a doua zi!
Nu mi se pare normal ca un copil de 7 ani sa nu aiba timp de iesit afara, de joaca, sau de alte activitati extraculiculare care ii fac placere.
Nu mi se pare normal ca parintii sa le predea acasa copiilor ceea ce ar trebui sa invete la scoala! Asta obliga parintii sa munceasca mai putin, sau sa munceasca noaptea, sau sa aiba ajutor de la bunici relativ tineri care mai au puterea si rabdarea sa faca teme cu nepotii, sau sa faca mai multi bani pentru a pute trimite copilul la meditatii sau la after-school. De ce?
De ce o scoala de „top” isi asuma creditele pentru munca copiilor care invata acolo, sau a parintilor care investesc timp si bani in pregatirea lor? De ce dreptul la educatie este acum un privilegiu pentru cei care vor sa mearga la scoala si sa invete DE LA scoala ceea ce ar trebui in mod normal? Incotro ne indreptam?
