Desi ador sa imi astern gandurile pe hartie, trebuie sa recunosc…mi-a fost extrem de greu sa vorbesc despre ceea ce am simtit in ultimele 6 luni. Insa, cand am recitit articolul mi-am dat seama ca m-a ajutat enorm sa ma descarc si am realizat ca poate face o diferenta si pentru alte persoane aflate in situatii similare, astfel incat m-am decis sa continui articolul. De data aceasta promit sa va spun pe indelete toate stadiile emotionale prin care am trecut.
In luna februarie asa cum deja v-am povestit au aparut simptomele. Initial am zis, of, m-am ingrasat, trebuie sa fac ceva in privinta aceasta. Mai toata viata m-am luptat cu perioade cu kilograme in plus, insa mereu am fost atenta la momentul in care simteam ca am depasit orice limita de bun simt, sa ma aduc inapoi pe calea ce buna 😊 Asa ca, mi-am propus, ok, hai sa incepem o dieta. Am incercat o dieta de detoxifiere de 3 zile, care, pe langa faptul ca nu mi-a placut deloc, nu a dat nici un rezulat. Apoi am inceput dieta Rina, pe care o mai tinusem in trecut si care a dat rezultate foarte bune, si chiar m-am mentinut si dupa terminarea ei. Si de data aceasta, nici un rezultat. Intre timp, am observat ca incepusem sa ma simt foarte rau, picioare foarte umflate, oboseala pe tot parcursul zilei, nu mai aveam rezistenta la efort si nici un pic de vlaga. Imi era extrem de dificil sa imi fac chiar si cele 30 de minute de sport de dimineata.
Am facut primul set de analize pentru tiroida, plus cele uzuale, toate au iesit foarte bine. M-am gandit ok, nu este o problema medicala, ce as mai putea face. Am luat suplimente pentru circulatia sangelui, fara vreo imbunatatire. Sotul meu, mi-a oferit un suport emotional enorm, ma ajuta la toate activitatile casei si imi facea masaj la picioare in fiecare seara…insa situatia tot nu s-a imbunatatit. Am luat decizia sa incerc sa merg la salon, sa fac cateva proceduri corporale si cateva sedinte de masaj. Tot nimic…Deja devenise o problema destul de mare si imi afecta toata activitatea de zi cu zi. Am luat decizia sa incerc si postul cu apa, gandindu-ma ca este cea mai buna detoxifiere a organismului, asa ca 3 zile nu am mancat nimic. Intr-adevar au disparut cateva kilograme, insa durerile si edemul nu. Ba chiar, devenise si mai accentuat. Zilele treceau, durerile deveneau din ce in ce mai apasatoare, ma simteam ca un balon care sta sa explodeze..ocoleam toate oglinzile din casa si ma inchisesem in mine mai mult ca niciodata. Aveam impresia ca nimeni nu ma asculta si nu ma intelege. Nu ma mai placeam, si tot ce simteam era tristete si neputinta. Nu stiam efectiv ce sa fac si in ce directie sa o apuc. Eram aproape de depresie si nu reuseam sa ma adun si sa ma concentrez.
Au urmat ecografii din cap pana in picioare, analize de alergii si tot felul de alte teste care m-au epuizat atat financiar, dar mai ales emotional. 3 luni in care nu puteam sa imi cumpar o bluza, sau orice altceva mi-as fi dorit stiind ca am de dat o suma destul de mare pe analize, si in care urma o noua zi cand trebuia sa ma trezesc sa merg sa imi ia sange. La un moment dat simteam ca daca imi mai ia o fiola de sange o sa lesin (nefiind foarte curajoasa de fel in aceasta privinta. 3 luni in care dimineata imi era foarte dificil sa ma dau jos din pat deoarece ma dureau ingrozitor talpile si gleznele. In aprilie, cand se apropia ziua mea, am realizat ca este pentru prima oara cand mi-as dori sa o sterg din calendar. Norocul meu a fost ca, desi eu ma simteam singura in asta, aveam familia, parintii si prietenii alaturi de mine si am plecat la munte. Ei m-au ajutat sa uit macar pentru cateva zile de tot ce se intampla si sa ma distrez, sa rad si sa ma bucur de ziua aceea.
Dupa 4 luni
Dupa nenumarate incercari, diete, analize si plansete, m-am gandit sa cer parearea unui medic nutritionist. Am sunat-o pe prietena mea, i-am povestit cum ma simt, de cand, ce simptome am si ce am incercat sa fac. M-a chemat la cabinet, mi-a facut o analiza corporala din care a reiesit ca am 4 kg retentie de apa si 3 de grasime in conditiile in care tinusem diete peste diete in utlimele luni. Initial mi-a zis sa elimin zaharul si grasimile din alimentatie, insa nu dadea randament nici asa, astfel incat mi-a spus ca singura varianta pana descoperim exact sursa problemei este dieta despre care v-am povestit in articolul trecut.
Am inceput sa studiez mai multe despre acest protocol si despre bolile autoimune si am descoperit o comunitate pe Faceboook, unde erau foarte multe persoane care intampinau probleme similare. Am cititit multe povesti, m-am panicat si m-a inchis inapoi in mine. Insa a2a zi, m-am trezit si mi-am spus, nu, asta nu sunt eu…eu sunt o persoana optimista si ambitioasa si refuz sa ma las doborata de un obstacol. Pana la urma nu o sa mor, o sa invat sa mananc pentru a trai, nu sa traiesc pentru a manca. Norocul meu ca nu sunt o gurmanda de fel si atunci cand imi propun sa tin o dieta nu ma abate nimic din drum. Mi-am luat frumos listuta cu alimente permise si am plecat cu sotul meu la cumparaturi. Pe langa legume, fructe, carne si alte ingrediente de baza cu care m-am inarmat pentru a imi planifica mesele pe urmatoare saptamana si a merge acasa sa ma apuc de gatit, am cautat si ceva gustari rapide pe care as putea sa le iau cu mine cand sunt pe drum, fiind dificil sa mai pot manca in oras. Abia atunci am realizat cat de dificil este acest stil de viata, dupa ce am petrecut mai bine de o jumatate de ora citind etichete si nu am reusit sa gasesc nici un pachet de biscuiti, covrigei sau paine fara zahar, fara gluten si fara toate ingredientele nocive pentru mine.
Am plecat acasa descumpanita si confuza si am decis ca pana ma acomodez cu schimbare voi merge pe meniuri simple. Fructe dimineata si carne slaba cu legume la pranz si seara. Primele 2 saptamani am trecut cu brio prin dieta, desi imi era foarte foame si mancam mult mai mult decat inainte. Am slabit 8 kg in 2 saptamani, edemul s-a redus vizibil, iar durerile au inceput sa mai dispara. Dupa prima luna de dieta, am inceput sa caut pe internet produsele permise pe care nu le prea gaseam prin magazine si sa imi comand pentru a putea sa imi fac paine in casa….DA! Mi-am facut eu paine in casa, care in urma cu 4 luni nu faceam mai mult decat o omleta, un sandwich si salata. Mi-a revenit pofta de viata si increderea in mine, am inceput sa socializez din nou cu prietenii, sa ies in oras si sa comand doar o apa plata sau o limonada.
Am realizat ca suportul emotional oferit de catre cei dragi m-a ajutat enorm, si am fost o fraiera sa consider ca pot trece singura prin asta. Nu, nu e nevoie sa trec singura prin asta si ma ajuta mai mult sa vorbesc cu cei dragi si sa stiu ca ma sprijina. Nu trebuie sa ma chinui si sa ma inchid in mine. Cand in sfarsit am crezut ca boala a intrat in remisie si ca voi putea din nou sa revin la activitatile mele normale, intr-o zi de marti cand ploua si era destul de rece afara am avut niste dureri ingrozitoare. Durerea se localizase la glezna stanga, care se umfla daca stateam prea mult la birou, prea mult in picioare, daca mergeam pe jos mai mult de 500 m. Oboseam ingrozitor si trebuia sa ma opresc, la pranz trebuia sa dorm macar o ora si seara adormeam inaintea baietelului meu de multe ori. Am inteles apoi ca aceste boli autoimune au pusee, si inainte sa te simti mai bine, te simti mai rau. Am inceput sa iau pastile de durere, fara de care nu plecam de acasa.
In cateva zile m-am simtit mai bine, apoi au urmat cateva saptamani destul de bune. Ma acomodasem cu noul meu stil de viata si apoi m-a lovit iar, am descoperit ca am alergie la miere si la zahar si edemul a inceput din nou sa se extinda iar durerile de glezna sa se accentueze pana la nivelul la care efectiv mi se taia respiratia. A sosit vara, iar eu ma uitam cu jind la sanadalele mele cu toc si imi scoteam adidasii din dulap…A trebuit chiar sa port si glezniera pentru aproximativ 2 luni pentru a diminua durerile.
Mergeam la petreceri, la sarbatori cu prientenii si obosisem efectiv sa stau sa le explic si sa povestesc tuturor de ce nu mananc pizza si tort, de ce port glezniera si de ce am slabit atat de mult. Imi aduc aminte ca mama mea era atat de ingrijorata si cand o intreba cineva ce fac le spunea ca sunt blonava. Pana intr-o zi cand am rugat-o sa nu mai spuna asta despre mine. NU, NU sunt bolnava, pur si simplu corpul meu a strans multe emotii negative iar el nu a mai suportat sa le tine si a inceput sa se impotriveasca si sa imi semnaleze ca nu e ok.
Emotiile interioare care au creat probleme exterioare
Privind putin restrospectiv am realizat ca in luna februarie am inceput discutiile despre mutat, proiectul noii noastre case, care nu decurgea tocmai conform planului. Stefan incepuse sa mearga fizic la scoala, si activitati extrascoalare. Desi am crezut ca pot face fata intre scoala si activitatile copilului, treburile casnice, munca si sa ma concrentrez si pe casa, se pare ca am acumulat foare mult stres si corpul meu a cedat. Mi-a aratat ca am nevoie de o pauza, de mai multa odihna si de timp pentru mine, si m-a fortat sa mi-l acord.
Am inceput sa citesc din nou, deoarece imi doream sa reiau aceasta activitate, insa mereu gaseam alte lucruri mai importante de facut si nu aveam timp de citit. Si am ajuns inapoi la o vorba pe care mereu o spuneam, nu exista nu am timp. Avem 24h ore intr-o zi si putem avea timp pentru toate daca ne concentram putin, dar mai ales daca ne luam timp pentru ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi. Totul tine de perspectiva! Asa cum as fi putut sa cedez nervos cand mi am dat seama ca nu voi mai putea niciodata sa mananc paste carbonara, sa beau un cidru sau sa savurez o amandina, insa nu am facut-o. Am ales sa privesc partea plina a paharului si sa ma gandesc la faptul ca voi avea un stil de viata sanatos, as cum mi-am dorit de multe ori, insa din comoditate sau lene am ales sa nu o fac pe perioade prea lungi de timp si sa ma gandesc ca astfel nu voi mai avea probleme cu greutatea niciodata.
Suntem ceea ce mancam. Dar mai ales, suntem ceea ce gandim si simtit! Asa ca, eu ALEG sa ma simt bine, energica, vesela si optimista. Nevoie ne invata pe toti si chiar nu exista NU POT! Am invatat sa gatesc, a ajuns chiar sa imi placa aceasta activitate, mai ales ca sotul meu ma ajuta si facem asta impreuna. Nu mai am pofta pentru alimente nesanatoase pentru ca ma simt bine! Si chiar daca voi urma dieta AIP pentru tot restul vietii mele, o sa fiu bine pentru ca aleg sa fiu bine.
Am avut multe hopuri pe parcurs, insa le-am depasit cu brio si din nou cu zambetul pe buze, facand haz de necaz. De exemplu, cand au venit caldurile cele mari, edemul si puseele bolii m-au lovit din nou, incepusera sa ma doara si incheieturile de la maini, si 3 zile am fost nevoita sa mananc doar carne fiarta, fara sare, fara alte condimente. A fost foarte dificil, insa am reusit, pentru ca am stiut ca este pentru binele meu. Dupa 2 luni de zile am reusit sa scap si de glezniera, oboseala a disparut de tot, nu mai dorm la pranz, pot sa merg din nou pe jos fara sa trebuiasca sa fac pauze si am zis in sfarsit, viata mea va fi normala din nou.
Surpriza, am racit, si pentru ca imi era teama sa nu ii dau raceala si lui Stefan, care abia se facuse bine, am luat medicamente…medicamente care contineau paracetamol, nestiind ca acesta imi va face rau. Dupa 2 zile de luat paracetamol puf…edem din nou, dureri de picioare ingrozitoare si 3 kg pe cantar de la o zi la alta, trecem din nou 3 zile pe carne fiarta, prune si portocale. Deja nu mai era atat de dificil, nici nu mai imi pasa de mancare, tot ce imi doream era sa ma simt din nou bine. Au trecut 5 luni de zile de cand stilul meu de viata s-a schimbat, iar eu am trait un rollercoaster de emotii.
Astazi, va pot spune ca nimic, nimic nu este mai important decat tine. Oricat de egoist as suna acest lucru, trebuie sa inveti sa te pui pe tine pe primul loc. Atunci cand tu te simti bine, emani energie pozitiva, atragi lucruri bune in viata ta, oameni potriviti, ii inspiri pe cei din jurul tau si te bucuri cu adevarat de viata. Nu lasa nimic sa te doboare, nu uita ca nu esti singur, si razi de cate ori ai ocazia, chiar si degeaba 😊) Rasul este o adevarata terapie, dar despre asta vom vorbi intr-un alt articol.
